Se-ntuneca pamantul si lacrimeaza cerul,
Se-ndoliaza fratii si mamei ii e rau.
Trec lumanari aprinse spre Rai, la Chisinau,
Bat clopotele-n Tara la moartea lui Vieru.

De fapt, pe cine pierdem? Noi nici nu stim prea bine,
In valmasagul lumii isteric si corupt.
Adevarata Tara se afla de desubt,
Cu marii morti pe care-i uitam fara rusine.

Mai pana ieri, Vieru venea la noi acasa,
Si ne purta de grija cu sufletul lui bun.
Si in zadar cuvinte in cinstea lui se spun,
Cel prigonit in viata, de viata lui se lasa.

Ingheata parca focul pe toate aceste vetre,
Pe unde el, divinul a suferit nedrept.
Cand iudele zdrobindu-i si cap, si scris, si piept,
Pe strazi si in ziare au dat in el cu pietre.

Cinstit si vulnerabil, dar ne-ncercat de teama,
Siberia sfidand-o, c-un palpait plapand.
El Tara lui intreaga purtandu-si-o in gand,
Credea suprem intr-insa, ca-n propria lui Mama.

Si totusi, n-are nimeni o simpla remuscare,
Pentru calvarul zilnic al Marelui Poet?
Si totusi, n-are nimeni o urma de regret,
Ca prea urata-i viata si-i prea absurd sa moara?

Drogati de batalia puterii si a painii,
Bolnavi de egoismul abject si diavolesc.
In ura si-n tradare copii nostri cresc,
Mai oameni decat omul or sa ajunga cainii.

In cel ce pleaca astazi din stramba noastra lume,
A lacrimat o Tara si s-a ascuns un Neam.
Si eminesciana pereche, rau si ram,
Il stie dupa nume si-nvata sa-l rezume.

Se afla in morminte o Romanie intreaga,
Si am ramas de-asupra, nevrednici, noi cei vii.
Si ne e dat blestemul sa nu-i putem gasi,
Decat in niste lacrimi, care de ei ne leaga.

S-ntunecat pamantul si lacrimeaza cerul,
Romanii plang plecarea poetului divin.
Si semne dinspre case si din morminte vin,
Acum spre Eminescu a si pornit Vieru.

Nefericita vreme a noroaielor majore,
Din nou s-aseaza vame si granite-ntre frati.
Asa ca pentru drumul pe care-ai sa-l strabati,
Iti murmuram: Adio si iarta-ne, Grigore!

Ai lasat ca amintire,
Versul tau pentru popor,
Si din pribegii straine
Ne-ai lasat un mare dor…

Te-ai lasat furat de moarte
Si-ai plecat fara sa spui,
Ai lasat maiastra-ti carte
La-ndemina orisicui…

Cu toti iti vom duce dorul
Al nostru Poet iubit,
Iarba, mama si odorul,
Cu totii te-am indragit…

Si-nveci te vom indragi Maestre!!! Memoria ta va triumfa vesnic prin filele cartilor ce urmeaza!

“Putin folos ai din partea propriei bunatati, dar si mai putin din partea propriei rautati”( Gr. Vieru)

“Singurul lucru pe care nu-l poate face romanul, este sa o pirasca pe Moarte Vietii” ( Gr. Vieru)

se pare ca chiar n-a putut sa o faca, doar ca isi mai dorea ceva:

“Ar fi bine sa mai traiesc o viata, dar sa nu stie nimeni”( Gr. Vieru)

Asa om nu va muri niciodata din sufletele noastre, el a trecut doar intr-o alta forma de existenta.

Fie ca sufletul tau MAESTRE sa se odineasca in pace, pentru ca noi cei ramasi vom continua sa luptam si sa militam pentru Visul de Veacuri al Romanilor: UNIREA TUTUROR ROMANILOR INTR-O SINGURA TARA.

ADIO FRATE DE PESTE PRUT!

Iancu Cornel, Targu Jiu, ROMANIA