Clubul IDEA

idea1Clubul IDeilor Economice Alternative(Clubul IDEA) reprezintă o echipă nouă de economişti care îşi pune ca scop crearea în Republica Moldova a unei pieţe de idei. Contextul apariţiei Clubului IDEA este lipsa unui sistem clar de apreciere a calităţii ideilor economice şi sociale ce sunt lansate, la fel precum faptul că nu există un sistem clar de referinţă privind persoanele ce generează aceste idei. Noţiunea de expert poate fi uşor confundată cu cea de delitant şi nu garantează că informaţia oferită corespunde nivelului aşteptat al analizei.

Clubul IDEA îşi pune ca scop atît generarea de idei noi, cît şi monitorizarea ideilor actuale pentru a stabili, conform unor criterii unice, calitatea şi relevanţa lor. Clubul IDEA nu vine ca o încercare de imitare a unor organizaţii deja existene sau ca fiind în opoziţie faţă de anumite instituţii sau ONG-uri, ci este dispus spre colaborare cu acele forţe care sunt interesate în analize calitative, obiective, imparţiale, actuale şi aplicabile.

Clubul IDEA este apolitic, fiecare membru al Clubului avînd posibilitatea să aibă propria sa opţiune politică, care poate sau nu să coincidă cea a celorlalţi membri ai Clubului.

Mai multă informație despre activitatea Clubul IDEA și membrii acestuia găsiți pe pagina web a Clubului www.idei.md